ROMAN SA in faliment

informatii de ultima ora legate de masini,in special 4x4
Post Reply
User avatar
vercingetorix
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 2493
Joined: 17 Mar 2010, 19:30
Location: Bucuresti
Contact:

ROMAN SA in faliment

Post by vercingetorix »

Uzina de autocamioane Roman SA a intrat în insolvenţă.
A fost cea mai mare fabrică a Braşovului

Uzina a intrat în insolvenţă acum câteva zile, la cererea administratorilor, din cauza unei datorii de 90 de milioane de lei. Roman SA nu mai are comenzi, iar anul acesta a produs doar cinci camioane. La uzină mai lucrează acum doar 500 de oameni.
Odată cu declararea insolvenţei, instanţa a fixat şi termenul pentru depunerea cererilor de creanţe. Astfel toate firmele care au de recuperat bani de la Roman SA trebuie să depună cererile până pe 17 octombrie, urmând ca tabelul creanţelor să fie afişat pe 6 noiembrie. Prima şedinţă a Adunării Generale a Creditorilor va fi pe 11 noiembrie la sediul administratorului, Creţu SPRL.
Declinul uzinei a început după anul 1990, iar comenzile au tot scăzut. În 2004, uzina a fost privatizată şi mii de oameni au fost daţi afară. 80% din acţiuni au fost date Asociaţiei Pro Roman Braşov, iar preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost numit Ioan Neculaie (patronul de la FC Braşov). El a preluat însă acţiunile doi ani mai târziu, procedură care a fost contestată de foştii parteneri de afaceri. Aceştia s-au judecat cu Neculaie aproape opt ani, iar anul acesta Tribunalul Braşov a decis revenirea la acţionariatul din 2004. Uzina a revenit din nou Asociaţiei Pro Roman, a cărei preşedinte este omul de aface Ioan Olaru. Uzina Roman a fost fabrica fanion a Braşovului. A fost iniţial fabrică de armament la înfiinţare în 1938, iar începând cu anul 1953, după naţionalizare a fost numită Steagu Roşu şi a început să fabrice autocamioane. Primul a fost produs în 1954, iar uzina a început să aibă comenzi tot mai mari. Aşa s-a ajuns ca în 1977 să aibă o producţie record de 33.000 de maşini pe an. Şi numărul de angajaţi a crescut vertiginos de la un an la altul. Dacă în 1954 fabrica avea 4.400 de salariaţi, în 1978 s-a ajuns la 26.000. „Steagul Roşu" devenise cea mai mare uzină din Braşov şi un succes peste hotare. Celebrele modele Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC aveau mare căutare la export în Ungaria, RDG, Polonia, Statele Unite sau Grecia.
Acum, doar 500 de oameni mai lucrează la Roman. Uzina a supravieţuit în ultimii ani din banii obţinuţi pe camioanele făcute pentru armata Statelor Unite şi livrate către Pentagon. Roman a obţinut aproape 200 de milioane de dolari pe 600 de camioane. Acum trei ani însă, nu a mai câştigat licitaţia şi nici comenzi de pe piaţa internă nu sunt. Uzina Roman s-a transformat încet, încet într-un morman de fiare, iar anul acesta a produs doar cinci camioane. Ultima dată a înregistrat profit în 2009, respectiv 120.000 de lei. Acum are datorii de 90 de milioane de lei. „ Neculaie a jefuit uzina Roman, asta s-a întâmplat. A preluat-o ilegal prin acte false, iar nouă ne-au trebuit ani întregi să dovedim acest lucru. Când a luat Neculaie uzina nu era nicio datorie. A luat-o curată şi a distrus-o. A jefuit-o practic, iar acum s-a ajuns la insolvenţă. O parte dintre creditori sunt nepoţii lui Neculaie, care acum se răzbună că a pierdut uzina şi vrea să o vadă complet distrusă. Dacă eram în altă ţară era legat în 24 de ore. Nu renunţăm la uzină. Roman este parc industrial şi vrem să aducem aici cele mai tari firme din Japonia, deoarece forţă de muncă calificată există. Vreau ca oamenii să aibă unde munci “, a spus Ioan Olaru, preşedintele Asociaţiei Pro Roman. Ioan Neculaie nu a putut fi contatat pentru a-şi exprima punctual de vedere.

sursa:adevarul.ro
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.
Last edited by vercingetorix on 23 Sep 2014, 17:28, edited 1 time in total.
Daca nu Aro, atunci ce ?

User avatar
vercingetorix
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 2493
Joined: 17 Mar 2010, 19:30
Location: Bucuresti
Contact:

Re: ROMAN SA in faliment

Post by vercingetorix »

Seamana cu (fosta) Uzina Aro... :'(
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.
Daca nu Aro, atunci ce ?
clarghir
Nou venit
Nou venit
Posts: 2
Joined: 13 Sep 2014, 06:18

Re: ROMAN SA in faliment

Post by clarghir »

Falimentul asta vine cam in acelasi timp in care armatei i se baga pe gat camioane asamblate la MFA Mizil de noul prorietar, cel caruia ii facea reclama presedintele Basescu.
gica
Junior
Junior
Posts: 87
Joined: 22 Apr 2014, 00:18
Location: Piatra Neamt
Contact:

Re: ROMAN SA in faliment

Post by gica »

Pai asta a fost telul lui nicolae(cu n mic) de la bun inceput sa distruga Uzina a spus-o cu gura lui cand a pierdut-o la proces!Ar merita sa fie rastignit cu tot cu nepoti in curtea Uzinei!
Cu cat este mai mic creierul cu atat este mai mare ingamfarea!

User avatar
niros
Membru
Membru
Posts: 135
Joined: 13 Sep 2011, 15:00
Location: Constanta
Contact:

Re: ROMAN SA in faliment

Post by niros »

Toate ca toate e de admirat ca a rezistat pana in zilele noastre. Un lucru frate greu pentru România de a-și apară industria...o alta tradiție pierdută.
CT96ARC Spartana

Post Reply